\i gre\alele mele nu sΓÇÖau ascuns de Tine. (68, 5)
Acum sufletul s’a cuib[rit în lumina smereniei; de acum nici o cale spre mântuire nu-i mai poate fi închis[, c[ci }nsu\i Dumnezeu }\i m[rturise\te solidaritatea cu suferin@a omului \i, mai mult, participarea:
Împreun[ cu el sunt Eu în necaz
\i-l voi sc[pa \i-l voi pream[ri. (90, 15)
La rândul s[u, omul î\i va da seama c[ între el \i Dumnezeu exist[ un parteneriat (pe care teologia cre\tin[ îl va numi synergie); cei doi se caut[ \i se întâmpin[ reciproc, propunându-\i ca de acum înainte s[ lucreze împreun[:
#ie #i-a zis inima mea: Fa@a mea ai c[utat-o,
fa@a Ta, Doamne, o voi c[uta. (26, 8)
Nelini\tile, neîn@elegerile, mustr[rile, pedepsele, toate au r[mas undeva în urm[ \i nu mai au nici un pre@ în ele însele, de vreme ce s’au str[mutat, prin transfigurare, în bucuriile de acum, ale tuturor:
S[ ne veselim pentru zilele în care ne-am smerit,
pentru anii în care am v[zut rele. (89, 5)
Poetul î\i ia r[gazul de a se cerceta pe sine cu mai mult[ luare-aminte; el î\i descoper[ — mai bine zis, î\i con\tientizeaz[ — propriul univers interior:
Întru voia Ta, Doamne, dat-ai frumuse@ii mele
putere. (29, 7)
Desigur, nu e vorba de frumuse@ea fizic[, \i nici cel pu@in de cea moral[; e vorba de frumuse@ea poeziei, o art[ care îns[ nu e gratuit[, f[cut[ doar de dragul ei, ci una care, în interiorul voii lui Dumnezeu, cap[t[ o dubl[ putere lucr[toare: pe de o parte, ea se constituie în laud[ pentru Creator, pe de alta, devine o m[rturisire a Acestuia în fa@a tuturor oamenilor. Mai mult, poetul î\i descoper[, prin arta sa, o dubl[ dimensiune moral[, aparent
